Piperul (Piper nigrum)
Piperul este o plantă tropicală din familia Piperaceae. Este cultivat in principal în India, Brazilia și Indonezia pentru fructele sale care sunt utilizate în special în industria alimentară.
Mai mult decât un potențator de aromă, piperul negru oferă beneficii sănătății grație compușilor activi dintre care piperina , cea mai importantă.
Piperina este un alcaloid natural care dă piperului gustul picant. Este cosiderat un antioxidant care reduce riscul bolilor cronice ca ateroscleroza, bolile cardiovasculare și neurologice..
Acest compus are un efect pozitiv în absorbția nutrientților. Atunci când adăugați piper în mâncare, crsșteți nivelul absorbției nutrienților în organism.
Piperul conține vitamine( C, K și A) și minerale: magneziu, mangan, calciu, cupru și fier.
Are un efect antibacterian, antifungic și antimicrobian.
Piperul conține uleiuri esențiale care pot ajuta la ameliorarea durerilor de stomac și a altor probleme digestive. Stimulează producția de acid clorhidric și ajută la o bună digestie.
Ceaiul de plante la care se adaugă un praf de piper are acțiune decongestionantă, desfundă căile respiratorii și facilitează respirația.
Pentru a beneficia de proprietățile piperului este bine să consumați piper proaspăt macinat.
Uleiul de piper se folosește doar în uz extern și are un efect relaxant și proprietăți antiinflamatoare și antispasmotice. Reduce durerea în crampe musculare, artrită și reumatism.
În aromoterapie reduce anxietatea și stresul și poate avea un efect benefic în stările depresive. Inhalațiile cu ulei esențial de piper sunt recomandate in tratarea infecțiilor virale, în răceală și gripă.